joi, 9 iunie 2011

Videoclip Shakira feat Pitbull – “Rabiosa”!

Shakira a lansat videoclipul celui mai nou single, “Rabiosa“, un feat cu Pitbull care, se pare, are de gând să colaboreze cu toţi artiştii posibili. Clipul ilustrează ideea unei petreceri în care toată lumea e frumoasă, se simte bine, iar Shakira ajunge să danseze chiar şi la bară:

Anahi înregistrează piese în engleză

Deşi este foarte ocupată cu filmările pentru noua telenovelă în care joacă, Anahi îşi face  timp şi pentru înregiostrările unui nou album. Astfel că vedeta din “Rebelde” şi RBD a declarat că intră în studioul de înregistrări şi este gata să lanseze noi piese. Mai mult, Anahi a declarat că pe acest album vor fi şi două piese în engleză, cu care îi va surprinde pe fanii ei. Abia aşteptăm săle ascultăm şi noi.

miercuri, 8 iunie 2011

Shakira este însărcinată?

La puţin timp dup ce şi-au anunţat logodna, cuplul format din Shakira şi fotbalistul Pique este din nou în atenţia presei internaţionale, care speculează că interpreta columbiană ar fi însărcinată, după ce şi-a anulat un concert.
Logodită cu fotbalistul Gerard Pique, jucătorul Barcelonei, Shakira şi-a anulat în ultimul moment un concert în  Andalucia, Almeria din pricina unor "probleme tehnice", însă presa nu s-a putut abţine să nu anunţe o posibilă sarcină a Shakirei.
Presa iberică speculează pe seama faptului că Shakira, cu 10 ani mai în vârstă decât partenerul ei, va deveni mamă, iar problemele de sănătate apărute ca urmare a sarcinii au fost cele care au împiedicat-o să susţină spectacolul.

Selena Gomez isi surprinde fanii cu o noua melodie!


Dupa ce in ultimele zile si-a tinut fanii in suspans, oferind un super-teaser al piesei "Bang Bang Bang", a venit momentul mult asteptat: melodia completa a "scapat" pe Youtube, iar mica vedeta va ajunge, cu siguranta, din nou in topuri!


Desi abia a fost lansata, melodia a starnit deja interesul fanilor din toata lumea. Iar baietii spera in continuare ca vor avea parte de un videoclip pe masura. 

Cine a ascultat piesa s-a gandit cu siguranta la Justin Bieber, celebrul iubit al tinerei canterete, mai ales ca versurile sunt evidente. "My new boy knows the way I want it/ He's got more swagger than you" - ei bine, chiar asa e!

Pentru fanii Selenei, vor urma alte doua hituri. Asadar, stati cu urechile in patru pentru ca vi se pregatesc surprize!


joi, 2 iunie 2011

La doar 17 ani, Justin Bieber are gânduri de însurătoare

Având un succes fulminant încă de la o vârstă fragedă, cântăreţul Justin Bieber a început să sară deja peste etape, ultima lui hotărâre fiind aceea de a se însura, în ciuda faptului că are doar 17 ani.
Justin Bieber, adolescentul considerat un fenomen al muzicii pop, are de câteva luni o relaţie cu un alt idol al tinerilor, vedeta Disney Selena Gomez şi este atât de îndrăgostit de ea, încât a declarat că intenţionează să se însoare cu ea cât de curând.
Hotărârea vine la puţin timp după ce doi s-au întors dintr-o vacanţă în Hawaii, prima lor escapadă fără părinţi, dar cu paparazzi la tot pasul pe urmele lor, pentru a le surprinde orice gest tandru.
Şi pentru a se vedea că decizia lui este cea a unui om matur, Bieber şi-a dus iubita acasă să o prezinte părinţilor. El a luat-o în vizită la familia lui, în Canada, unde s-au întâlnit cu tatăl lui Justin, Jeremiah, sora lui vitregă, Jazmyn şi fratele vitreg, Jaxon, proveniţi din relaţia tatălui lui Justin cu cea de-a doua soţie. Cei care i-au văzut împreună într-un parc din Toronto au declarat că "Păreau o mare familie fericită."

miercuri, 1 iunie 2011

Justin Bieber are un nou tatuaj?

Justin Bieber isi pune fanii pe primul loc chiar si in timpul liber. Cantaretul a fost intr-o excursie la pescuit in weekendul trecut si nu s-a putut abtine sa nu posteze cateva poze pe Twitter. In aceste fotografii s-a putut observa foarte usor ca Justin are in zona cotului un nou tatuaj in forma de stea…
Vedeti poza doveditoare mai jos
bieber


Rihanna are videoclip nou – “Man Down”

Rihanna a revenit cu un nou videoclip. Acesta se numeşte “Man Down” şi îl puteţi urmări mai jos.