sâmbătă, 23 aprilie 2011

Lindsay Lohan, condamnată la 4 luni de închisoare

Judecătorii o trimit pe Lindsay Lohan înapoi la închisoare pentru următoarele 120 de zile, după ce magistraţii au decis că furtul colierului de care este acuzată, a încălcat eliberarea condiţionată din 2007
Acuzată că a furat un colier în valoare de 2.500 de dolari, Lindsay Lohan a fost preluată de autorităţi şi dusă la un penitenciar din Los Angeles, unde a fost condamnată să petreacă următoarele patru luni, scrie Realitatea. Mai mult, este obligată şi să lucreze 480 de ore în folosul comunităţii.
Avocatul actriţei a cerut ca aceasta să fie eliberată pe cauţiune contra sumei de 70.000 de dolari, până la data următoarei audieri.